
STUDIU SOCIO-ECONOMIC
● Diagramele privind evoluţia numărului de locuitori arată o scădere, astfel încât în anul 2002 ponderile populaţiei cu vârsta cuprinsă între 0 şi 44 de ani şi cea cu vârsta de peste 45 de ani sunt egale
● Diagramele privind evoluţia numărului de locuitori pe grupe de vârstă şi sexe arată pe de o parte scăderea natalităţii şi un proces lent de îmbătrânire a populaţiei, iar pe de altă parte o balanţă relativ echilibrată, în 2002, între ponderea deţinută de numărul femeilor şi cea a numărului de bărbaţi, femeile rămânând totuşi preponderente
● Evoluţia raportului dintre numărul de locuitori şi numărul de locuinţe arată o creştere lentă a confortului. Astfel, de la 10,3 mp/persoană în 1992 se ajunge la 12 mp/persoană în 2002
● Diagrama evoluţiei consumurilor arată o creştere a acestora, ceea ce denotă o creştere a gradului de confort
● Dacă în 1992, procentul populaţiei angajate era de 47,36% din numărul total de locuitori şi 91,74% din totalul locuitorilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani, în 2002 procentul populaţiei angajate era de 8,21% din numărul total de locuitori şi 15,20% din totalul locuitorilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani
● Ocupaţiile se păstrează aceleaşi, adică cultivarea terenului (cartof, grâu, porumb, floarea soarelui), creşterea animalelor şi pescuitul, dar se adaugă în ultima perioadă o preocupare sporită pentru dezvoltarea ofertei turistice. Domeniile de activitate ale societăţilor comerciale existente azi sunt: agricultura, piscicultura, comerţul şi turismul. Suprafaţa agricolă cultivată a scăzut de la 850 ha la 700 ha
● Oferta turistică este generoasă, calitatea serviciilor mergând de la cea oferită de turismul rural până la cea de cinci stele
● Serviciile publice sunt inexistente
● Componenţa etnică şi religioasă arată că alături de români trăiesc ucraineni, lipoveni şi turci