Mai mult

Pe promontoriul stâncos situat la 2,5 km est de localitatea Murighiol, aproape de locul unde în antichitate se vărsa unul din braţele Dunării în Mare, se pot vedea şi astăzi ruinele unei cetăţi de forma unui scut triunghiular. Cetatea, despre care, graţie unor importante descoperiri arheologice, ştim astăzi că se numea Halmyris, se află situată pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, în punctul cunoscut sub numele de “Bătăraia”, “Cetatea” sau “Cetăţuia”.

Cercetările arheologice au scos la iveală o cetate romană întemeiată într-o zonă cu urme de locuire anterioare din secolele VI-I a. Chr. Aceasta a cunoscut mai multe etape evolutive: fortificaţie romană de pământ (ultimul sfert al sec. I p.Chr.), castru de piatră – sediu al vexilaţiei legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei Classis Flavia Moesica – (începutul sec. II – al treilea sfert al sec. III p.Chr.); cetate romană târzie (al treilea sfert al sec. III – primul sfert al sec. VII p.Chr.). Cetatea romano-bizantină avea o suprafaţă de circa 2 ha, 15 turnuri, 3 porţi şi 3 valuri de apărare. Principalele monumente descoperite şi parţial restaurate, sunt: poarta de nord, poarta de vest, termele, clădirea comandamentului şi marea bazilică martirică. Încă din secolul al III-lea p. Chr., Halmyris devine un important centru al creştinismului, cunoscut din timpul împăratului Diocletian, când sunt martirizaţi Epitet şi Astion, în anul 290 p. Chr. Osemintele celor doi martiri au fost descoperite în anul 2001 în cripta bazilicii, devenită episcopală probabil în timpul lui Justinian (sec. VI p. Chr.). În zona porţii de nord a cetăţii au fost descoperite mai multe inscripţii ce amintesc de un Vicus classicorum („satul corăbierilor”), ceea ce demonstrează existenţa unei staţii a flotei în acest punct. Din anul 2000 s-a iniţiat un program de restaurare a cetăţii Halmyris, aceasta fiind vizitabilă tot timpul anului.

Prima menţionare documentară a localităţii Murghiol apare în defterul (registrele turceşti) din 1543 cu numele de Mor-Kasim, aparţinând de nahia Hârşova. În documentele turceşti din Fondul Tapiurilor (indică pe posesorii de pământ cu tapu din satele dobrogene) emise între 1864 – 1877, aşezarea apare menţionată ca Mori-gol şi aparţinea cazalei Tulcea. Numele localităţii derivă din cuvintele moru sau mori – albastru şi ghiol – lac sărat, nume luat de la lacul sărat de lângă comună.

Localitatea a fost fondată de tătarii din Crimeea asupriţi de ruşi. Aici ei au găsit pământ bun de cultură şi de păşunat, fără a plăti dări către statul otoman. În urma războiului din 1877-1878 cea mai mare parte din populaţia mahomedană s-a retras, iar aşezarea a fost ocupată de ruşii-lipoveni din comunele învecinate, Caraorman şi Uzlina, a căror ocupaţie principală era pescăria.